Îmi închipui că localitatea Dărmănești de Bacău are totul de la viața asta. Școli perfect dotate. Canalizare peste tot. Drumuri bine asfaltate.

Sunt sigur de toate astea, din moment ce primarul s-a gândit acum vreo trei luni că Dărmaneștiului nu-i mai rămâne de făcut decât o plantație de cruci. Într-un cimitir în care nu mergea mai nimeni și de care, de vreo sută de ani, se ocupau maghiarii din satul de peste deal, din Ardeal. Dar care îi căzuse lui în curte, că urmare a unui plan cadastral norocos.

De partea cealaltă a muntelui, un alt lider politic avea o problemă cu totul diferită: partidul său se ducea în sondaje chiar mai jos decât osemintele eroilor – și avea să fie scos la suprafață, că într-un veritabil act de profanare de morminte politice, doar de cazmalele vrednice ale votanților vopsiți în maghiari din Olt, Ialomița sau Botoșani.

La mijloc între aceste două probleme practice, un cimitir fără nicio vină. Ba chiar două. Unul românesc și cam în paragină și altul unguresc, îngrijit un pic mai bine. Pe care credeți că s-a concentrat omul nostru din Dărmănești?

Firește, pe ăla al ungurilor. Căruia îi lipsea un detaliu important în ochii oricărui român patriot. Morți de-ai noștri. Sau, mă rog, poate că nu îi lipsea, dar chestia asta nu se vedea bine. Nu bătea la ochi. Iar morții, se știe, sunt răzbunători: dacă îi făceau descantec că stau de atâta vreme în pământ fără beton la cap? Dacă nu mai era reales, prin lucrătura spiritelor? Într-o zonă în care oamenii mai des pleacă afară decât mor, e bine să-ți ții morții aproape.

Drumul de la acest fulger mistic la faptă a fost scurt, mai ales că primarul n-a întrebat pe nimeni. Nici pe cei care mergeau până atunci la cimitir – ce naiba, cum să îi întrebi pe unguri, nu se știe că rrrrrrrromânii sunt stăpâni peste tot? Nici cele câteva instituțîi care ar fi trebuit să dea avize: Ministerul Culturii, Inspectoratul în Construcții și alte bagatele ale statului român.

Omul s-a dus în cimitir (care nu era încuiat în vremea aia) și a turnat repede crucile. Pe ele a scris mândru: Erou Român Necunoscut. Așa, ca de la erou viu la erou decedat.

La zece kilometri distanță, un alt fulger mistic s-a întrupat într-o mișcare civică repede stârnită, că răspuns la crucile românilor. Liderul CJ maghiar și primarul din Sânmartin au văzut și ei potențialul de eroism al situației: doar că pe partea cealaltă, al luptei cu cotropitorul român, care urmă să fie provocat să-și arate “adevărată față”, cum zice – și știe și el că se înșală – domnul Hunor.

Ca atare, eroii noștri locali au decis să-și ia pe persoană fizică cimitirul. L-au decretat câmp de lupta și l-au încuiat. Nu de tot, ci selectiv: săptămâna trecută a fost cineva în vizită pe acolo, un domn ceva ministru pe la Budapesta. Pentru el s-a găsit cheie.

Înțelegeți? Era încuiat, dar doar pentru români.

Citiți fraza de mai sus de vreo trei ori. Este că va enervează?

Păi ăsta a și fost calculul: să se enerveze toată lumea. Emoție între maghiari, indignare între români.

La început au fost câțiva extremiști din ambele tabere, atât de bine sincronizați între ei încât zău că zici că sunt de-o mamă!

Apoi scandalul a ajuns la lumea normală. De bună credință, de ambele părți. Atât de mulți acum, încât aia care au pus sămânța urii (unii pur și simplu extrem de proști, nu extremiști propriu-zis) nici nu se mai văd. Chibritul inițial e ditamai pălălăia. Și focul riscă să ardă nu crucile, ci o construcție mai dificil de pus la loc:

Podul de lemn între cele două etnii. E în flăcări azi, la fel că Notre Dame. Dar pompierii încă nu se văd.

Ce e de făcut?

În primul rând trebuie să turnam apă, nu palincă sau țuică. Asta înseamnă că ambele tabere trebuie să înțeleagă un lucru simplu:

Cimitirul e al morților.

Și ei sunt deja înfrățiți, cu oasele unele-ntr-altele, acolo sub pământ. Au murit luptându-se între ei, dar se odihnesc împreună.

Vrem să murim și noi? Vrem să ducem povestea asta până la finalul pe care îl visează unii, un război civil din care România nu va rămâne întreagă?

Nu?

Atunci trebuie să lăsăm morțîi în pace. Și să începem să-i iubim mai tare pe oamenii vii, chiar dacă nu îi cheamă Ion, ci Istvan.

Trebuie să le spunem românilor, de către liderii lor, inclusiv primarul din Dărmănesti, câteva lucruri simple:

Maghiarii sunt parte a acestei țări. Românii nu sunt stăpânii lor. Nu se pot duce la Budapesta, unde îi trimit unii, tot așa cum aia din Brăila nu se pot duce la Galați: nu sunt de acolo.

De partea cealaltă, așteptăm aceeași politețe întoarsă: românii nu sunt chiar cei mai proști copii din curtea cimitirului. Treaba asta se poate demonstra simplu: rugați pe oricare din top 10 lideri politici maghiari să citească două-trei linii de cod scrise de un programator român din Cluj. Sigur, “voi o aveți pe Dăncilă”, o să ne răspundă ei. Și sunt de acord că din acel moment putem râde împreună.

După ce radem însă e timpul că românii și liderii lor care doresc pace între etnii să vorbească tare și cu respect de maghiari. În favoarea celui mai slab, așa cum stă bine și e onorabil oricui mai puternic în număr.

Și în partea cealaltă, la maghiarii simpli și la liderii lor: e timpul să ne întrebăm dacă nu cumva …

… dacă nu cumva, oricât de neverosimil pare, avem aici o patrie comună mai democratică și mai liberă decât alternativă monocolora și apăsătoare pentru democrație de la Budapesta?

Acum 100 de ani, Ungaria a pierdut Transilvania pentru că maghiarii au vrut să fie doar ei stăpâni. Pentru că în Parlamentul de la Budapesta români au fost făcuți trădători atunci când și-au cerut drepturile. Cei care i-au scuipat și înjurat au comis păcatul și greșeală aroganței. O greșeală istorică pentru această națiune, pe care o plânge și acum.

Să n-o comitem și noi.

Iar soluția practică e simplă:

Acest cimitir e al unor eroi. Să se ocupe MAPN de el, că are experiență în domeniu. Maghiarii să poată intra liber. Românii la fel. Politicienii de ambele părți să-și ia o vacanță în Grecia până când îi chem eu. Locul să fie restaurat că înainte de scandal – cum ar presupune chiar lipsa autorizațiilor românești inițiale.

Iar crucile de beton să inaugureze eventual o parcelă nouă, românească. Totul, de comun acord între cele două etnii.

Și obligatoriu, dar obligatoriu, primarul din Dărmănesti să cosească personal și să vopsească fiecare cruce din celălalt cimitir, cel românesc.

Săptămânal, până își termină mandatul !

(Visited 9 times, 1 visits today)