Mulţi dintre noi cunoaştem principalele evenimente ale celui de-al doilea război mondial: invazia Poloniei de către ruşi şi germani în 1939, atacul asupra Franţei şi Angliei în 1940, invazia URSS de către Hitler în 1941, atacul japonezilor de la Pearl Harbour în 1941 etc. Dar, puţini oameni au auzit de ocuparea de către armata imperială japoneză, între anii 1942-1943, a unor insule aflate pe coasta de vest a Alaskăi (teritoriu american) – Kiska şi Attu.

Această ocupație i-a șocat și i-a înspăimântat pe americani, care se gândeau că vor pierde întreaga Alaskă şi, astfel, vor fi invadaţi mai uşor pe coasta vestică (statul California).

De fapt, evenimentele s-au întâmplat astfel: pe data de 6 iunie 1942, armata japoneză a preluat controlul insulei Kiska, o formaţiune vulcanică de pe coasta Alaskăi. A doua zi, pe 7 iunie, japonezii au preluat controlul asupra insulei vecine Attu. Acest atac a fost prima și singura invazie a teritoriului nord-american pe tot parcursul războiului și a fost considerată extrem de semnificativă în acel moment, în ciuda faptului că acest eveniment a fost uitat de istorie.

Mentalitatea japonezilor a băgat spaima în rândul soldaţilor americani: dacă erau pe punctul de a fi capturaţi, în loc să renunţe la luptă, japonezii îşi foloseau baionetele ca arme, încercând să provoace cât mai multe daune posibile inamicilor. Această strategie, deşi era ineficientă împotriva unui număr mare de soldați adverşi, a creat panică în rândul americanilor, deoarece arăta cât de dedicați erau japonezii pentru cauza lor, fiind în stare să se sacrifice pentru a-și răni inamicii, în loc să se lase să fie capturați.

Pe 29 mai 1943, comandantul japonez Yasuyo Yamasaki a ordonat o asemenea strategie, trimițând aproape toți militarii rămaşi împotriva americanilor. Yankeii, care nu mai văzuseră aşa ceva, au fost copleșiți, iar japonezii au rupt rapid liniile americane. Această victorie a fost însă scurtă, deoarece americanii s-au regrupat repede și au reușit să respingă forțele japoneze. Din cei aproximativ 2.300 de soldați japonezi care au ocupat insula Attu, mai puțin de 30 au supraviețuit la final.

Interesant de remarcat faptul că insulele Kiska și Attu se află în nordul îndepărtat al Oceanului Pacific, având condiții meteorologice dure. Aceste condiții au fost resimțite atât de ocupanții japonezi, cât și de americani. Din acest motiv, mulți soldați au dezvoltat degerături şi gangrene.

(Visited 1 times, 1 visits today)